26 mai 2009

Motivatia...

De ce un blog ? Fiecare lucru , fiecare actiune a noastra isi are in spate un anume motiv. Motivele sunt nenumarate si importante de fiecare data cand te arunci intr-un proiect sau in altul . Poate consider ca un blog va reusi sa-mi traseze mai bine conduita mea in viata, poate voi face pace cu mine insumi asternadu-mi gandurile intr-un loc public , pentru uzul , distractia si inevitabila disectie a personalitatii mele de catre eventualii cititori .
Purgatoriul...numele nu este ales la intamplare , constant sunt consumat de propria dualitate , la fel ca toti din segmentul meu de varsta probabil , nici prea tanar sa fiu inca idealist , nici prea batran sa fiu resemnat sau sa ma complac intr-o rutina amortita . Sunt intr-o intersectie fara sa cunosc semnele de circulatie , pot doar sa intuiesc ce ma asteapta la capatul celalat al fiecarui drum . Nu vreau sa par dramatic si sa spun ca viata mea nu ar face altceva decat sa bata pasul pe loc in eventualitatea in care nu imi aleg o directie . Cred cu tarie ca fiecare dintre noi nu putem gandi intr-un singur fel , iubi intr-un singur fel , trai intr-un singur fel fara a fi nefericiti, in definitiv cate putin din fiecare trasatura de caracter ne face unici , oameni . Am dispretuit tot timpul persoanele care au simtit nevoia sa apartina unui anumit grup , care s-au imbracat dupa cum le-a dictat curentul muzical , varsta sau grupul de prieteni , oamenii care au blamat lucrurile din jurul lor cu o ipocrizie feroce in momentul in care le-a fost schimbat intr-o anumita masura calitatea vietii socio-profesionale . Si nu sunt putini .
Motivatia...motivatia mea este linistea dobandita prin contopirea tuturor calitatilor si defectelor mele , pacea interioara in momentul in care toate laturile personalitatii mele traiesc in armonie este un lucru de care duc lipsa si tanjesc, chiar daca imi va lua intreaga viata sa dobandesc asta , si sufletul meu va fi constant in purgatoriu...